Concursul internațional de robotică Robochallege România, care deja a devenit o tradiție, a ajuns în 2016 la a 9-a ediție, marcată de o largă participare internațională și câteva premiere. In primul rând a fost prima ediție când am avut două noi probe pentru copii - Line follower Kids și Mini Sumo Kids - care au fost un succes și multi participanți le-au apreciat.
 
De asemenea a fost prima ediție in care am introdus proba Air Race, o probă inedită, dar deasemenea grea, cu participanți din Mexic și Turcia.
 
Competiția a avut loc în 28 - 30 octombrie 2016, în holul central al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, care face parte din Universitatea Politehnica București.
 
Competiția a aliniat la start un total de 102 echipe, din România dar și de peste hotare, ca Mexic, Bulgaria, Polonia, Turcia, care s-au înfruntat in 11 probe dar și Prezentarea de Proiecte. Am avut un număr de 353 de roboți înscriși, care au furnizat un mare spectacol la cele 3 probe de sumo (Mega Sumo, Mini Sumo, Micro Sumo), la Fotbal, Labirint, Line Follower, Line Follower Enhanced, Air Race, Humanoid Robot, Freestyle Showcase și cele 2 probe pentru copii, Line Follower kids și Mini Sumo Kids. Toate probele au ca scop testarea roboților și creativitatea echipelor.
 
Chiar dacă multe echipe au avut probleme mecanice sau de cod, au reușit să participe cu robotii unii chiar ieșind câștigători, făcând efortul sa merite.
La sfârșitul competiției, câștigătorii au primit premii oferite de partenerii noștrii: All Japan Robot Sumo Tournament, JSumo, Microchip, TME și sponsorii: BRD, Jsumo, Infineon, Academia Inventeaza.ro, Unda Technologies și Coffe Up. Trofeele și medaliile au fost oferite de către Atelier 13.
Participanții, organizatorii și publicul s-au bucurat de băuturile oferite de Coffee Up.
Multe mulțumiri tuturor partenerilor și sponsorilor pentru suportul acordat.
 
Câștigătorii RoboChallenge România 2016 faza internaționala sunt: 
 
Mega Sumo
 
Locul 1 
team:Jsumo (Turkey)
robot: Gzero
Umut Meric
Emre Tarhana
Dogukan Cemil Orezen
 
Locul 2
team: Jsumo (Turkey)
robot: Senju
Umut Meric
Emre Tarhana
Dogukan Cemil Orezen
 
Locul 3
team: Jsumo (Turkey)
robot: Itachi
Umut Meric
Emre Tarhana
Dogukan Cemil Orezen
 
Mini Sumo
 
Locul 1
team: Phoenix ITSPR (Mexico)
robot: ST-Stroke
Jose Israel Ortiz Hernandez
Ricardo Antonio Suarez Limon
Joan Aaron Roman Aparicio
Carlos Daniel Perez Valenzuela
Jesus Antonio Rojas Osorio
Monserrat Prior Hernandez
 
Locul 2
team: Phoenix ITSPR (Mexico)
robot: ST-Spike
Jose Israel Ortiz Hernandez
Ricardo Antonio Suarez Limon
Joan Aaron Roman Aparicio
Carlos Daniel Perez Valenzuela
Jesus Antonio Rojas Osorio
Monserrat Prior Hernandez
 
Locul 3
team: ELECTRONICS TEAM ( Mexico)
robot: Zeus
Jorge Dominguez Hernandez
 
Micro sumo
 
Locul 1
team: TeslaMexico (Mexico)
robot: MicroTunas
Eduardo Alfredo Bracho Mora
Christian Emmanuel Vazquez Gallardo
Israel Francisco Solis Jerez
Rodrigo Arturo Vivar Garcia
Karen Beatriz Tronco Diaz
Luis Kevin Mora Morales
 
Locul 2
team: TeslaMexico (Mexico)
robot: Chequeteto
Louis Brayant Mora Morales
Christian Emmanuel Vazquez Gallardo
 
Locul 3
team: FantasticFour (Romania)
robot: Zorg
Dan Millio
 
Air Race
 
Locul 1
team: Cirobots (Mexico)
robot: Skyscream
Raul Jimenez Maldonado
Eduardo Gonzalez Mendivil
Pablo Juventino Gastelum Godinez
Gerardo Maycotte
Jose Manuel Jimenez Rivera
Juan Octavio Navarrete Hernandez
Jose Enrique Gutierrez
Ester Casas
Carlos Gustavo Sotelo Molina
David Alejandro Sotelo Molina
 
locul 2
team: Upiicsa Team Mexico (Mexico)
robot: El Sanchito Mexicano
Eduardo Olvera Ramirez
 
Locul 3
team: USKUDAR CHILDREN UNIVERSITY (Turkey)
robot: Drone
Eren Sadikoglu
 
Humanoid Robot
 
Locul 1
team: USKUDAR CHILDREN UNIVERSITY (Turkey)
robot: Alparslan
Eren Sadikoglu
 
Locul 2
team: Electronics Team (Mexico)
robot: El Chavo
Jorge Dominguez Hernandez
 
Locul 3
team: Electronics Team (Mexico)
robot: OCTAGON
Jorge Dominguez Hernandez
  
Fotbal
 
Locul 1
team: FantasticFour (Romania)
robot: Ziggy
Dan Millio
Catalin Ionescu
 
Locul 2
team: DMC (Romania)
robot: Gumigok
Cristian Patru
Calin Banu
Vlad Vacaru
 
Locul 3
team: The Mazors (Romania)
robot: Seen
Altun Murat
Yasin Eden Ibraim
Stefania Popa
Timur Catalui
 
Labirint
 
Locul 1
team: GTS (Ecuador)
robot: Atlas
Mario Guillen
Ivan Tapia
 
Locul 2
team: GTS (Ecuador)
robot: Atahualpa
Mario Guillen
Ivan Tapia
 
Locul 3
team: Byala Robots Club (Bulgaria)
robot: Theseus
Jordan Ganev
 
Line Follower
 
Locul 1
team: HBFS (Romania)
robot: HBFS–L3
Mihai Craciunescu
Maria Circiumaru
Cristian Dobre
 
Locul 2
team: HBFS (Romania)
robot: HBFS–L2
Mihai Craciunescu
Maria Circiumaru
Cristian Dobre
 
Locul 3
team: HBFS (Romania)
robot: HBFS–L1
Mihai Craciunescu
Maria Circiumaru
Cristian Dobre
 
Line Follower Enhanced
 
Locul 1
team: HBFS (Romania)
robot: HBFS–L3
Mihai Craciunescu
Cristian Dobre
Maria Circiumaru
 
Locul 2
team: HBFS (Romania)
robot: HBFS–L1
Mihai Craciunescu
Cristian Dobre
Maria Circiumaru
 
Locul 3
team: Phoenix (Mexico)
robot: XF-11
Jose Israel Ortiz Hernandez
Ricardo Antonio Suarez Limon
Joan Aaron Roman Aparicio
Carlos Daniel Perez Valenzuela
Jesus Antonio Rojas Osorio
Monserrat Prior Hernandez
 
Freestyle Showcase
 
Locul 1  
team: NEXT (Poland)
proiect: R.E.D Rover
Pawel Turycz
Adrian Pilis
Piotr Tomaszuk
Lukasz Mierzejewski
Aneta Lukowska
Patryk Madry
Tomasz Szczesny
Krzysztof Zalewski
Maciej Recko
Michal Ostaszewski
Jakub Kurylo
Maciej Baka
Artur Milewski
Piotr Czaplicki
 
Locul 2
team: Thor (Romania)
proiect: Tesla
Constantin – Daniel Ghilinta
 
Locul 3
team: HBFS (Romania)
proiect: Update and enhance your line follower robot
Mihai Craciunescu
Cristian Dobre
Maria Circiumaru
 
Mini Sumo Kids
 
Locul 1
team: JSumo (Turkey)
robot: Trojan
Batuhan Bozok Kurt
 
Locul 2
team: PACO (Romania)
robot: PACO SS1
Andrei Visan
Serban Botez
Vlad Ciobaca
 
Locul 3
team: DINAMIC IASI (Romania)
robot: iSumo
Rares Ionut Josanu
 
Line Follower Kids
 
Locul 1
team: PACO (Romania)
robot: Paco SL2
Serban Botez
Andrei Visan
 
Locul 2
team: PACO (Romania)
robot: Paco SL1
Serban Botez
Andrei Visan
 
Locul 3
team: PACO (Romania)
robot: Paco L3
Vlad Ciobaca
Eduard Grigore
Andrei Petruc